26
Apr
11

Happy Easter!

Hristos a Inviat dragii mei! Imi pare rău că scriu abia în ziua a treia de Paşti, dar cu siguranţă mă veţi ierta dacă vă povestesc despre drumeţia avută, pe care v-o recomand cu mare drag.

Buşteni, Azuga, Predeal, Poiana Braşov, sunt staţiuni care nu mai au nevoie de nicio prezentare. Nici nu am de gând să fac asta. Sunt multe locuri minunate pe care merită să le vedem în România. Unul dintre ele este locul în care mi-am petrecut anul acesta Paştele, Intorsura Buzăului. Nu am făcut decât o oră cu trenul din Braşov până la destinaţie, nu înainte de a trece prin cel mai lung tunel din ţară (Tunelul Teliu). In zilele petrecute acolo am vizitat Rezervaţia de zimbri (a patra din ţară) şi m-am bucurat de priveliştea oferită de Urlătoarele din Vama Buzăului. Să vă fac o descriere a locului nu are rost, însă vă pot garanta că dacă alegeţi să vă petreceţi un weekend acolo nu veţi regreta.

Veţi avea parte de peisaje de o rară frumuseţe, aşezări rurale pitoreşti, oameni gospodari şi ospitalieri, fauna şi flora bogată şi diversă. Pe lângă asta, este mult spaţiu verde unde noi, Cireşarii, ne-am amintit de vremurile copilăriei prin jocuri de genul Ascunselea, Oina şi Bambilici. Nu ştiu dacă denumirile jocurilor vă spun ceva pentru că ştim cu toţii, câte bordeie atâtea obiceiuri, iar noi, membrii Cireşarii, provenind din diferite zone ale ţării (Covasna, Buzău, Galaţi, Curtea de Argeş etc) ne-am confruntat cu probleme în ceea ce priveşte denumirea şi mai ales regulile fiecărui joc. Toate acestea au făcut ca scurta noastră şedere acolo să fie una memorabilă.

Dacă vă hotărâţi să mergeţi acolo, vă sfătuiesc să vă echipaţi cu haine groase pentru că aşa cum bine ştiţi, Intorsura Buzăului este considerată polul frigului. Noi am ignorat acest lucru şi ca să nu tremurăm, am petrecut serile în jurul focului. E o soluţie destul de ‘călduroasă’ când nu ai alternative.

Have a nice trip! Mine was excellent :D

Caprioara, Valea Zimbrilor

Ciresarii Team, Intorsura Buzaului

Ciresarii Team, Intorsura Buzaului

Zimbru din rezervatie, Valea Zimbrilor

Urlatoarele, Vama Buzaului

Urlatoarele, Vama Buzaului


0 Răspunsuri to “Happy Easter!”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.